Mos Craciun de plastic...

E uimitor cat te putin ii trebuie unui copil sa fie fericit! E incredibil cum il poti face sa treaca din plans in ras cu o simpla acadea, cu o imbratisare sau cu o portie buna de gadilat...Nu-i trebuie ''full time job'', masina, 3 conturi de ''savings'' sau blugi de firma.. Dimineata se trezeste cu pupaturi si iar pupaturi, nu cu alarma aia nesuferita (care are ''reminder'' la 15 minute) si nu-l intereseaza sa se grabeasca, doar nu intarzie nicaieri, jucariile si prietenii il asteapta in acelasi loc,zi de zi..chiar daca vine mai devreme sau intarzie 10 minute. Nu tipa nimeni la el si nu are termene-limita.
Il duci in Mall la casuta lui Mos Craciun, platesti 15 euro si stai la coada. Va intampina apoi o 'spiridusa' tunata, cu gene false si extensii de par blond, iti cere chitanta pe cei 15 euro si il baga la Mos Craciun. Mosul il intreaba cum il cheama, ii spune sa-i lase in noaptea de Ajun ''cookies and a glass of milk, beside the chimney'' (nu intelege ce-i asta), ii da o cutie frumos ambalata si-i arata usa. Dureaza 30 de secunde toata treaba...Ce daca e un Mos fals? El nu a observat asta si nici nu s-a uitat urat la el (ca mami) ca l-a expediat rapid si rece. El e fericit ca a fost acolo si la vazut pe Mos Craciun. Atat!
Noi n-am avut nici Mall si nici ''Santy's Gotto'' cu spiriduse tunate.La noi venea mosul la fabrica la tata si ii dadea pungi cu ciocolate si portocale. Si ce bucurie era pe noi! Si mai mare bucurie ca si mama lucra la aceeasi fabrica. Ce mos fraier, ne dadea de doua ori. Si fara sa-i dea nimeni 15 euro...
''It's here, it's Christmas time!'' aud in fiecare minut la radio. In alta limba, in alta tara, langa alte persoane...
 Cantece cu tema de Craciun cantate de Britney Spears, Justin Bieber sau Jedwards..A trecut vremea cand mergeam cu corul scolii prin fabrici si institutii si cantam langa brad ''Mos Craciun cu plete dalbe''.
Mi-e dor de iarna adevarata, cu sarbatori adevarate,nu de plastic. vreau sa-l astept pe Mos Craciun iar, nu sa il imit...Si mi-e dor de urmele pasilor 'picurilor' mele, in zapada ninsa in noaptea de Craciun...

Inapoi la Punctul Zero

Am ajuns, in sfarsit, la 'picurile' mele..m-au asteptat destul si eu pe ele, la fel.De cum am intrat pe poarta, ne-a lovit cel mai trist tablou posibil: o mana de oameni asezati la o masa lunga, mancand in liniste langa gradina de capsuni cu margaritare pe margini si prunul galben...Ne-a intampinat 'picul' indoliat, bucuros ca am venit, dar si trist de ce am gasit..Am dat sa plang, dar ne-a luat repede si ne-a asezat la masa,sa mancam cea mai buna mancare, mancarea facuta la tuci, pe pirostrii, in batatura.. Am mers apoi la ''tabara de recreere'' a celorlalte doua 'picuri' care n-au mai avut rabdare sa ma astepte, le-am pus flori, am facut putin misto cu ei si-am plecat spre ultima destinatie a prea-scurtului nostru tur: locul care pentru mine inseamna 'punctul zero', locul la care ma gandesc instantaneu cand spun 'acasa'. Am intrat pe poarta intampinati de miros de struguri si toamna, de umbra boltei si iarba din curte, unde ''pe vremea mea'' misunau pasari fel de fel si nu era firicel de iarba, era o forfota permanenta, fara odihna, de lighioane de toate natiile si felurile. Acum era o liniste totala, de dupa-amiaza insorita, fara griji. La streasina locului de unde ne adaposteam de ploaie vara,acum atarnnau flori in toate culorile, iar totul arata ca un loc de poveste. Ne-am odihnit in odaie, in camera ''buna'' pe care o are orice casa de la tara..cu racoare, miros de tei si naftalina...in timp ce sufletelul meu scump alerga, impreuna cu sufletul meu prin toate camerele, trezindu-mi amintiri care mi-au umplut sufletul, mi-au reincarcat bateriile pentru inca un an. Am incercat sa traiesc fiecare clipa petrecuta acolo, am incercat sa simt din plin magia locurilor care se schimba de la an la an,am incercat sa imi intiparesc in minte tabloul de anul asta pentru ca la anul nu se stie...In fiecare an, in fiecare vara cand m-am intors la 'punctul zero', la apelul general, unul n-a mai strigat prezent...

32

''Cati ani are mama ta?''..si eu spuneam ''32''..Si mi se parea ca 32 e asa de departe, ca eu mai am o viata luuunga pana acolo si niste aventuri de trait..Mama n-avea spice la tample inca, iar eu habar de altceva decat prezentul..Colindam printre blocuri cu turma de copii si strigam ''ole, ole, ole Ceausescu nu mai e'', in pantaloni scurti, maieu si sandale de cauciuc, ca dupa o mare victorie..Mama ma striga pe geam sa-mi arunce 3 lei ''sa-mi iau ceva bun'', apoi ne adunam in livada si ''gateam'' in cutii de conserve aruncate, taiam cu ciobul lipan (si ce amar era) si faceam ciorba de pietre...Ne cocotam in copaci si mancam ciresele cat inca erau verzi, iar dudele erau vedetele verii. Avocado, ananas sau mango erau din filmele straine, la fel de departe ca ''32''...
Apoi au venit primii fluturasi in stomac, lipanul si dudele erau ''de copii mici'' de-acum...Au fost fluturasii aia inocenti si creduli, care nu mi-au facut nici un rau..chiar si acum ma gandesc cu emotie la ei, la cat de puri si curati erau, fara nici un fel de interes material sau ''de-alalalt''...Au trecut fluturasii si-a venit vremea cand am inceput sa-mi fac planuri...cum o sa fie cand voi fi mare, cum o sa ''fiu eu pe picioarele mele'' (da parca ma gonea mama pe usa afara) si cum o sa am ce vreau eu..si ananas..si avocado..si kiwi si o sa am un servici bun, o sa am o masina frumoasa, o sa ma casatoresc si-o sa am doua fetite...Si-am avut si avocado, am avut ananas iar kiwi e preferatul meu, dar tare le duc lipsa dudelor,lipan n-am mai vazut de ani de zile, iar fetitele s-au transformat intr-un baietel de toata frumusetea.Fluturasii sunt acum doar o amintire emotionanta, mama nu ma mai trimite ''sa-mi iau ceva bun'', iar eu vreau sa spun din nou ''32''..dar nu despre mine...

Mi-ar fi placut sa fiu...

Mi-ar fi placut sa fiu...bancnota! Mi-ar fi palcut sa fiu..moneda!Mi-ar fi placut sa fiu, poate asa as fi avut mai multa valoare. Poate asa as fi meritat niste lupte..niste osteneala...M-as fi casatorit intr-o banca..as fi nascut doua bancnote-gemene si-un cent mai mic...As fi umblat in toata lumea, pe tot globul pamantaesc si tuturor le-ar fi stralucit ochii la vederea mea..As fi fost pe buzele tuturor, in mintea tuturor si visele tuturor. Dupa mine s-ar fi invartit soarele si pamantul...si dragostea ta, A tuturor. As fi unit si dezbinat familii, as fi creat ''iubiri'', as fi ridicat si-as fi-ngenuncheat popoare...As fi umblat din manan-n mana si-asa as fi cunoscut pe toata lumea, as fi avut cei mai multi ''prieteni'', o lume-ntreaga! Toti ochii ar fi umblat dupa mine si toate mainile lacome m-ar fi tras spre ele si m-ar fi tinut ca pe cea mai de pret comoara!
Si tu ai fi alergat dupa mine sa ma prinzi si sa nu-mi mai dai drumul, sa ma castigi cu orice pret si sa ma tii langa tine o viata...Si eu nu m-as mai fi dus de la tine, te-as fi pretuit mai mult decat toate bancnotele si monedele si toate valorile..chiar daca tu esti un simplu..om...
Dar nu sunt bancnota..nu sunt nici moneda..Sunt doar un simplu suflet care e aici..care nu pleaca sa colinde lumea-ntreaga, nu pleaca dupa mainile ce ravnesc la el si nici nu vrea visele nimanui..Le vrea pe ale TALE, vrea mainile TALE si vrea stralucirea din ochii TAI...Iar TU trezeste-te si tinema-ma strans.. nu vreau sa plec si sa-mi pierd sufletul... sa ma devalorizez...

Happy face..

Iubesc pe altcineva...Nu te arata surprins, stiai foarte bine ca asta se va intampla...Stiai de la bun inceput cu cine aveai de-a face..Stiai de la bun inceput ca, atunci cand voi gasi iubirea asta, ma voi dedica ei complet. Si-am facut-o..E iubirea aia pura, aia sincera si fara conditii..El este pur si fara de interes....Pana si respiratia-i este cel mai curat si fin parfum...E iubirea aia la care visam cu totii si o cautam unde nu trebuie... Nu e iubire ''de-aia'', asta e naturala...El imi este prezent in fiecare gand, in fiecare rasuflare si in fiecare clipire...El este fiecare secunda a trairii mele, Nu este parte din viata mea, el este viata mea insasi...Iar atunci cand vorbesc despre el, fata imi radiaza..inima-mi tresalta si, in mintea mea alerg la el.
Si el ma iubeste...Eu sunt icoana si idolul lui...Asa cum isi doreste orice femeie sa fie..
El ma alinta asa cum stie el, stangaci si fara experienta...El ma cauta cu privirea lui senina si nu gaseste linistea pana nu vede ca sunt acolo...Si eu sunt acolo...si voi fi acolo pana ce el va gasi alta iubire...iubirea ''aia''...si chiar si dupa, voi fi tot acolo pentru el, asa se face..
El nu ma face sa plang, asa cum tu ai facut-o de-atatea ori...Iar atunci cand sunt trista...atunci cand nu mai gasesc putere sa ma misc..el imi ia fata in palmele lui moi si calde si-mi ridica privirea spre ochii lui mari si curati..''mami look, happy face....''

Filmul american

Am crescut cu filmele americane. Vedeam cum familiile americane traiau in case cu etaj, toate foarte primitoare, curate si aranjate, cu gazon unde erau mereu bicicletele copiilor si gardulet alb. Toate familiile aveau cel putin doi copii...copii care coborau, fiecare din camera lui, la micul dejun.Mancau cereale cu lapte din boluri frumos colorate sau clatite (tot americane) cu sirop de artar..(habar n-aveam ce-i ala, stiam doar ca se mananca cu clatite, musai). Mama era tot timpul frumos imbracata si coafata, iar tatal imbracat la costum cu cravata, gata de plecat la birou. Citea ziarul si-si savura cafeaua..Apoi venea autobuzul ala galben de-i lua din fata casei si-i ducea la scoala sau mama ii lasa cu masina aia de familie , mare si cu aplicatii de lemn pe laterale, neaparat!. Seara se adunau cu totii la cina, aveau friptura cu cel putin doua garnituri si pe deasupra mai aveau si desert. Apoi se spalau pe dinti si se duceau fiecare in camera lui, mama si tatal veneau si-i pupau, ii inveleau si le stingea lumina.
Apoi se termina filmul si trebuia sa mergem la culcare. Eu la perete, frati-miu la margine, in mijloc era locul (neatins de nici unul dintre noi) rezervat pentru mama. Mama venea de la servici, pe la 1-2 noaptea.. A doua zi coboram fiecare de pe partea noastra de pat, ne spalam, ne imbracam, mancam si plecam la scoala. Mergeam pe jos..Vreo trei kilometri.. Ploua, ningea, noi mergeam.. Veneam inapoi acasa..Tot pe jos..Tot trei kilometri..Mancam ciorba si-apoi ieseam in fata blocului sa ne jucam...Cu cheia de gat si cu inima tot acolo, sa nu cumva sa pierdem nepretuita, care ne facea pielea gaina cand o bagam in san. Tata venea de la fabrica..In salopeta si fara ziar..
Am crescut si ''filmul american''  mi-a ramas in cap... Ma chinui sa i-l ofer copilului meu...Vreau ca el sa coboare din camera lui si nu de pe partea lui de pat...Sa aibe bolul lui colorat cu cereale si lapte..Am cumparat chiar si sirop de artar...Casa e cu etaj si gardulet alb...Bicicleta sade pe gazon, iar masina frumos pe alee...Iar noi...noi nu mai avem timp sa ne bucuram de farmecul din filmul american...

Mi-e dor de ea...

Da, mi-e tare dor de Ea...de Ea care ma ferea de grijile astea pe care le am acum, de robotizarea asta in care traim. Mi-e dor de Ea si nimic, dar nimic nu o mai aduce inapoi..Mi-e dor de Ea din ce in ce mai mult si cu cat trec anii, cu atat se mareste distanta dintre mine si Ea..Mai aveam patru picuri din Ea..Da, da, patru! Unul s-a scurs acum doi ani si jumatate...unul acum doua saptamani si mi-au mai ramas doar doua...Dar cum, Doamne sa ajung la ele cand robotul din mine nu mai lasa sa ma vad si altceva? Sa mai simt si altceva? Sa ma mai intorc la Ea prin picurile mele doua care mai sunt acolo si ma asteapta...ma asteapta si eu nu si nu! Am alte griji si alte responsabilitati acum. Da,da..Acum ma trezeste alarma Androidului cu sunet de cucurigu si nu mai canta cocosul la geam cand mi-e somnul mai dulce...Acum mi-au luat alte manute locul...acum alta gurita zice ''vreau aia, vreau ailalta''...Acum e randul altor picioruse sa spuna ''  apala abada, caltza Lolica lime, uga-uga''..Si nici macar atat, acum avem ''shoes'', afara e ''snow'' iar Mosului ii spunem ''Santy''..
Si ma gandesc la Ea in fiecare zi...Si tot in fiecare zi incerc sa mai fur ceva din Ea, cea care acum e a altcuiva..e a manutelor care ma cauta noaptea in pat.. Si nu ma supar ca Ea e a lor acum...Asa e firesc..
Dar tot mi-e dor de Ea pe vremea cand era a mea...Acum e altfel, s-a schimbat..desi are acelasi nume, nu mai e Ea cum o stiu eu, cum o stiti si voi...Acum e digitala, acum e moderna..Acum capsunile Ei sunt in caserole la supermarket, nu mai sunt in gradina picurilor, unde pe margine erau margaritare si un prun mare, galben...
Dar nu ma supar pe Ea, stiu ca nici Ea nu a vrut sa ma paraseasca, sa ma lase de izbeliste (si mai mult eu am gonit-o)..si nici pe voi nu a vrut sa va lase...si nici pe parintii nostrii...dar asa e firesc...alte sufletele o asteapta sa le faca fericite macar cativa ani, inainte sa o goneasca...Si Ea pleaca..si nu mai vine..si mie mi-e dor de Ea..de copilaria mea si de icoanele ei, picurile mele...

Mi-am tras blog!

Se poarta!Toata lumea are, de la prietenii mei pana la Dom' Presedinte, Prim-Ministru, Doamna Udrea etc...
Imi place sa citesc postarile de pe bloguri, te ajuta sa cunosti posesorul mai bine, DAR al meu e de proba deocamdata ca cica o caracteristica a zodiei mele (gemeni) e aceasta, scrisul...O fi, n-o fi...nici nu prea ma intereseaza, dar asa mi-a venit mie un pitic, sa-mi fac blog, poate cine stie? oi avea ceva interesant prin cerebel care merita onorat pe 'BLOG-ul' meu. Moamaaaa, am blog! Suna interesant, eu par mai interesanta cand zic '' gasesti la mine pe blog cutare''..Deci, BUN VENIT! si sper ca, daca tot ocup spatiul asta virtual, sa debitez si eu ceva ce merita citit.
Ne ''vedem'' curand!