Inapoi la Punctul Zero

Am ajuns, in sfarsit, la 'picurile' mele..m-au asteptat destul si eu pe ele, la fel.De cum am intrat pe poarta, ne-a lovit cel mai trist tablou posibil: o mana de oameni asezati la o masa lunga, mancand in liniste langa gradina de capsuni cu margaritare pe margini si prunul galben...Ne-a intampinat 'picul' indoliat, bucuros ca am venit, dar si trist de ce am gasit..Am dat sa plang, dar ne-a luat repede si ne-a asezat la masa,sa mancam cea mai buna mancare, mancarea facuta la tuci, pe pirostrii, in batatura.. Am mers apoi la ''tabara de recreere'' a celorlalte doua 'picuri' care n-au mai avut rabdare sa ma astepte, le-am pus flori, am facut putin misto cu ei si-am plecat spre ultima destinatie a prea-scurtului nostru tur: locul care pentru mine inseamna 'punctul zero', locul la care ma gandesc instantaneu cand spun 'acasa'. Am intrat pe poarta intampinati de miros de struguri si toamna, de umbra boltei si iarba din curte, unde ''pe vremea mea'' misunau pasari fel de fel si nu era firicel de iarba, era o forfota permanenta, fara odihna, de lighioane de toate natiile si felurile. Acum era o liniste totala, de dupa-amiaza insorita, fara griji. La streasina locului de unde ne adaposteam de ploaie vara,acum atarnnau flori in toate culorile, iar totul arata ca un loc de poveste. Ne-am odihnit in odaie, in camera ''buna'' pe care o are orice casa de la tara..cu racoare, miros de tei si naftalina...in timp ce sufletelul meu scump alerga, impreuna cu sufletul meu prin toate camerele, trezindu-mi amintiri care mi-au umplut sufletul, mi-au reincarcat bateriile pentru inca un an. Am incercat sa traiesc fiecare clipa petrecuta acolo, am incercat sa simt din plin magia locurilor care se schimba de la an la an,am incercat sa imi intiparesc in minte tabloul de anul asta pentru ca la anul nu se stie...In fiecare an, in fiecare vara cand m-am intors la 'punctul zero', la apelul general, unul n-a mai strigat prezent...